Balada plicului de ceai

Pândea pe înserate
O ceașcă de ceai alb, curat
Si fără-ntârziere
Un ochi verde s-a aplecat
Înspre suportul pe care
Avea să se relaxeze
Un pliculeț de ceai uzat.
"Gândindu-mă neîncetat
Am observat, am observat...
Cum să îți zic..."
C-un glas ciudat
Îmi dă de știre ca paharul
Nu e suport de plic de ceai
Nu-și are locul în pahar
"Iar cum să-ți spun eu oare, iar
Păi plicul de ceai nu-și are locul în pahar
E cutremurător, eu știu
Paharul era, și-așa...pustiu
Însă avea sa fie umplut
Cu licoarea fructului de măr
Si nu cu-aromă de ceai alb."
Așa rostise și necruțător,
Străpunse plicul de ceai cu lipsă de umor
Si-l aruncă cât colo din pahar.
Acest plic a fost, altul va fi iar.